Despre datul cu părerea

-Haide să îți povestesc ce mi s-a întâmplat/ce am mai văzut/la ce m-am gândit. [...]

-Părerea mea este că la ce ai zis tu mai sus trebuie să îmi dau și eu cu părerea, chiar dacă nu am ceva relevant de zis. Poate chiar te încurcă părerea mea. Dar e ok, de obicei nu filtrez informația înainte să vorbesc și îmi place să îmi dau cu părerea, nu că oi fi cea mai deșteaptă persoană dar cu siguranță am un cuvânt de spus.

Inteligentă discuție, huh? Dacă ai “traduce” în felul ăsta, o discuție irelevantă, în care o persoană își dă cu părerea doar de dragul de a vorbi, nu tot cam așa ar suna? Pentru mine toate sună în felul ăsta. O persoană vorbește, alta trebuie musai să își exprime părerea.

Întotdeauna am fost tăcută. Mititica de mine nu prea a avut multe persoane în jurul ei, deci nici discuțiile nu erau prea multe. Dar când a crescut Lulica, și-a dat seama că nu tot ce vorbesc oamenii este relevant sau binevenit. Așa că s-a gândit că e mai bine să spună ceva doar dacă îl trece de 3 ori prin filtrul logic și se potrivește al naibii de bine în context.

Și uite-așa am ajuns să scot 1 cuvânt pe oră spre frustrarea persoanelor dragi și bucuria celor care vorbesc mult, că au mai mult spațiu pentru a trăncăni.

Așa că în tot timpul în care nu vorbesc, fie îmi zboară gândul la ale mele, fie analizez discuția și mai ales persoanele “cu păreri”. Și pentru că la școală cărțile sunt pline de clasificări, de ce nu am clasifica și datul cu părerea?

Părerea mea este că datul că părerea poate fi de 5 feluri:

1. Datul cu părerea de plictiseală 

Ești prins într-un cadru în care asiști la o discuție. Deloc interesantă. Simți că te ia somnul și trebuie să găsești o cale de a te menține treaz. Așa că soluția este să începi să îți dai cu părerea și să te implici cât mai mult în discuție. Bineînțeles, somnul este opțional, mulți nu trec prin etapa de adormire, dar în momentul în care încep să se plictisească intervin în discuție cu părerea lor.

2. Datul cu părerea de dragul de a nu se face liniște 

Nu pot să caracterizez categoria asta dar de multe ori, am impresia că oamenii vorbesc pentru că îi omoară liniștea. Se face un moment liniște, răsuflu ușurată că s-au terminat discuțiile inutile și după 2 secunde deschide cineva alt subiect pe care începe fiecare să își dea cu părerea.

Asta chiar nu pot să înțeleg, pentru că sunt oamenii care de obicei se plâng că sunt stresați, agitați etc etc dar când au un pic de liniște nu profită de ea.

3. Datul cu părerea pentru că te mănâncă în talpă dacă nu spui ce ți-a venit în minte

Asta nu se leagă de o anumită categorie, ci mai mult de anumite momente. I se poate întâmpla oricui. Sunt anumite clipe în care ți se pare că părerea ta este atât de bună încât te bagi peste ce zice cel de lângă tine. Cât de des mi se întâmplă să își arunce cineva părerea-i ultra-relevantă peste a mea și cât de des îmi vine să îi iau de ciuf pe cei care fac asta. Calmați-vă dragilor, părerea voastră va fi tot părerea voastră și peste un minut și nicidecum nu va fi mai relevantă dacă o veți spune cu 10 secunde înainte.

4. Datul cu părerea pentru că ești deștept și părerile tale întotdeauna sunt relevante

Doamne, ce “iubesc” categoria asta de oameni. Sunt deștepți, pe bună dreptate dar sunt atât de orgolioși, încăpățânați și inflexibili încât doar părerea lor e bună și cred că întotdeauna ei pot avea o părere legată de orice. (cred că cei mai mulți au ajuns profesori)

5. Datul cu părerea pentru că ești prea confuz la minte să îți dai seama că nu ești deloc inteligent 

La ei mă uit chiorâș pentru că pe de o parte îi înțeleg, mintea nu îi duce prea departe ca să își dea seama când devin penibili sau irelevanți. Îi găsiți cu miile, mai ales la secțiunea comentarii de pe orice site românesc, în special de știri. Dar pe de altă parte, chiar nu se aprinde nici măcar un filament când li se dă peste nas în nenumărate rânduri?

Nu știu de ce, probabil la mine se rotește ceva invers pentru că de fiecare dată când mă trezesc că îmi dau cu părerea și simt că ce am zis nu ajută cu nimic discuția, îmi vine să plec de acolo.

Dar despre datul cu părerea, nu pot să mă abțin fără să îmi dau și eu cu părerea. Pentru că statistic vorbind, la o aproximare ochiometrică undeva la 20-30% din toate părerile rostite mi se par relevante.

Pai ce frate, dacă eu am o părere, cum să nu mi-o exprim în incoerența mea?